Suntem în una dintre cele mai solicitante perioade ale anului. Solicitante din cauza sărbătorilor de iarnă – Crăciunul și Revelionul, dar, mai ales, din cauza meselor copioase, pe care nu prea ne reușește să le evităm. Sărbătorile sunt cel mai bun prilej pentru a ne aduna la o masă cu toți membrii familiei și cu prietenii.Primim și oferim daruri pline de emoții, inclusiv bucurii culinare.
Totuși, ne putem alege și cu un cadou deranjant, rezultat inevitabil al mâncatului fără măsură – ne putem pomeni cu glicemia ridicată sau mult prea scăzută. Mesele festive sunt o adevărată capcană mai ales pentru diabetici. Asta pentru că programul alimentar riguros de pe parcursul anului este dat peste cap în cele câteva zile de festin! Deci, ce facem cu controlul glucozei?
Mesele de sărbători – bombe glicemice
Sarmale, friptură, salată Olivie (salata de boeuf), cozonac – sunt bucatele tradiționale care nu lipsesc de pe masa de sărbătoare. Dacă ar fi să omitem măcar una dintre ele, atunci masa nici nu ar semăna cu una de Crăciun. Desigur, sunt alimente savuroase, pline de gust și arome, consumul cărora ne aduce plăcere, dar care ar putea lovi puternic în nivelul glicemiei. Acest fapt reprezintă un adevărat risc pentru persoanele care suferă de diabet zaharat sau pentru cele obeze.
Știm bine că mesele de sărbătoare sunt pline de bunătăți, iar timpul petrecut în jurul lor se triplează în această perioadă.Asemenea bunătăți pline de carbohidrați măresc considerabil nivelul glicemic.
Menținem glicemia normală cu alimente sănătoase
Pentru ca nivelul glucozei să nu capete indici alarmanți în perioada sărbătorilor de iarnă, cel mai bine va fi să fiți atenți la programul alimentar și la produsele pe care le consumați. Totodată aveți grijă de periodicitatea meselor. Încercați să nu omiteți micul dejun sănătos, prânzul bogat în grăsimi sănătoase și, desigur, cina un pic mai modestă din punct de vedere cantitativ.
Dacă ne referim exclusiv la masa de sărbătoare, menționăm că și în meniul ei putem face anumite schimbări, care se vor alinia perfect cu regimul zilnic. Indiferent cât de bogată ar fi masa festivă, consumul alimentelor trebuie să fie moderat pentru fiecare în parte, dar mai ales pentru diabetici.
Surse sănătoase de proteine
O alternativă pentru diabetici o reprezintă proteinele sănătoase. Acestea se regăsesc mai ales în pește. Astfel, pe lângă friptura apetisantă de porc, ar fi indicat să adăugați pe masa de sărbătoare și un pește copt, cum ar fi:
• somon;
• păstrăv.
Pe lângă senzația de sațietate, beneficiul peștelui este că acesta nu se regăsește în topul alimentelor nutritive cu indice glicemic mărit. Așadar, glicemia va rămâne stabilă după consumul unui asemenea tip de proteină. De asemenea, peștele conține mai puține grăsimi nesănătoase și este o sursă bună de acizi grași Omega-3.
Pentru a mai reduce din riscuri, ați putea să gătiți tradiționala piftie din altfel de carne – de curcan. Iar sarmalele le puteți umple cu mai mult orez și cu o combinație de carne de vită/porc.
Alternați salata de boeuf cu o salată proaspătă din frunze verzi
O sursă sigură de carbohidrați pentru organismul nostru o reprezintă și salata Olivie. Legumele, carnea procesată, ouăle și maioneza din belșug, adunate într-un bol, odată consumate, mișcă indicele glicemic la valori ridicate. Totuși, chiar și un diabetic poate să se alinte cu o asemenea bunătate tradițională. Unica și cea mai importantă regulă este însă să fie consumată în cantități reduse.
Persoanele care suferă de diabet sau duc o luptă acerbă cu kilogramele în plus, pot alterna porția de friptură cu o salată mai sănătoasă. Aici ne vin în ajutor salatele din frunze verzi.
• salata verde;
• spanac;
• rucola;
• salata iceberg.
Puteți alege una dintre variantele de mai sus și, în funcție de preferințe, puteți adăuga roșii, măsline, olive, brânză feta, nuci, toate îmbrăcate într-o combinație de ulei de măsline, puțină sare și suc de lămâie.
În acest fel veți obține o gustare sănătoasă cu un indice glicemic scăzut. Frunzele verzi conțin magneziu și vitamina A, componente ce reduc nivelul de zahăr din sânge. Salata verde este un furnizor de glucide curate, iată de ce reprezintă un adevărat scut în fața alimentelor bogate în lipide (carne, alimente nedegresate).
Limita e necesară și în cazul alcoolului

Urările de bine care răsună la masa de sărbătoare sunt alimentate și de câteva pahare cu tărie. Vinul spumant, vinul sau palinca sunt printre băuturile care fac cheful sărbătorilor.
În cazul diabeticilor, această tradiție poate genera influențe negative asupra glicemiei, iar în cele din urmă și asupra stării generale de sănătate.Odată cu consumarea alcoolului, tratamentul medicamentos își pierde din eficiență, iar nivelul glicemiei crește.
În general, diabeticii ar trebui să excludă în totalitate consumul de alcool, dar dacă tot e sărbătoare, ar fi bine să vă limitați doar la un pahar de vin roșu.
Atenție! Mesele bogate în grăsimi, în tandem cu băuturi alcoolice, și unele și altele în exces, pot provoca pancreatite acute.
Să nu ne țină frigul în casă!
După gustările copioase, sedentarismul e cea mai greșită practică. Corpul vă va mulțumi dacă veți alege o plimbare în aer liber în schimbul șezutului în fața televizorului. Datorită mișcării, nivelul glicemic se va regla de sine stătător, fără să apelați la medicamente, iar în cazul pacienților cu diabet de tip 1, la o doză în plus de insulină.
Specialiștii recomandă ca în această perioadă să vă verificați mai des glicemia. Mai des însemnând de câteva ori pe zi.
Pentru asta puteți folosi un glucometru. Dispozitivul vă va ajuta să vizualizați indicele glicemic. În funcție de informațiile de pe ecran, veți putea stabili metodele de control a acesteia.
Dacă glicemia va fi mărită, veți aplica practicile alimentare și de viață care vor duce la scăderea acesteia. Recomandarea este valabilă și în cazul glicemiei scăzute. Din cauza adoptării unui ritm mai libertin în această perioadă, glicemia ar putea oscila. Pentru a evita anumite riscuri, cel mai bine ar fi să faceți o vizită la medicul specialist pentru a primi unele indicații specializate.
Diabeticii se pot bucura pe deplin de farmecul sărbătorilor. Totodată, își pot permite și un chef al burticii, prin savurarea bucatelor apetisante, cu mici modificări ale meniului, pe care le puteți lua din recomandările de mai sus. Puteți petrece gustos, frumos și prietenos pentru sănătatea voastră.





