Pentru această rețetă, este recomandat să folosiți fasolele cu bobul cafeniu pestriţ, fasolea mijlocie albă cu bob rotund sunt considerate ca fiind „grase”.
Ciorba de fasole se prepară în toate anotimpurile dar atunci când sunt verdeţuri din belşug ca primăvara , vara şi toamna i se poate da un gust mai special.
Iată de ce vă propunem să pregătiţi acum această ciorbă cu verdeţuri.
Această ciorbă este este recomandată copiilor şi vârsnicilor pentru aportul de fier şi alte minerale ale fasolelor dar şi pentru vitaminele verdeţurilor şi legumelor folosite. Iată că prin consumarea unor astfel de preparate se elimină anemia, se fluidifică sângele, se stimulează metabolismul, stimuleată secreţia gastrică, biliară, pancreatică, stimulează peristaltismul intestinal şi digestia.Persoanele care se balonează pot adăuga la ultima apă de fierbere 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar. În felul acesta neplăcerile cauzate de consumul de fasole boabe diminuează mult.
Persoanele care au diabet sau cele care sunt supraponderale vor consuma acest fel de mâncare în limita dietei zilnice.
Ingrediente- pentru 4 porţii
• 300g fasole boabe
• 1 morcov mare
• 1 bucată ţelină mică sau o felie ţelină cât jumătate de morcov
• 1 rădăcină mică de pătrunjel sau păstârnac
• 1 sfeclă roşie mică sau o felie de sfeclă
• 1 ceapă
• 2 fire de ceapă verde
• 1 roşie mică
• 1-2 linguri ulei presat la rece
• 1 legătură frunze de pătrunjel , mărar verde
• 1 legătură leuştean
• Condimente: pudră de chimen, coriandru, cimbru, busuioc, piper negru, foi de dafin, enibahar.
• sare
Mod de preparare
1. Cu o seară înainte ( sau dimineaţa dacă veţi prepara ciorba după amiaza) se pregăteşte fasolea astfel: se alege de impurităţi boabele de fasole, se spală în 2-3 ape. Se pun la muiat în apă într-un castron sau cratiţă de dimensiuni potrivite cu volumul fasolei ţinând cont că volumul va creşte prin umfle scurg
2. Se pune la fiert fasolea cu apă sufiecientă, la foc potrivit timp de 10 minute. Se ia spuma de pe fasole cu o spumieră.
3. Se surge cu grijă apa punând un capac peste oală sau folosind o sită de macaroane.
4. Se pune iar la fiert cu apă fierbinte, se lasă 5 minute din momentul când începe să fiarbă şi se scurge iar apa.
5. Se pune iar la fiert cu apă fierbinte de 4 -5 ori mai multă decât volumul boabelor de fasole. Se pune în această apă 1 linguriţă bicarbonat de sodiu alimentar, o frunză de dafin, sare.
6. Se curăţă morcovul, ţelina, părunjelul rădăcină, sfecla se spală şi rade pe răzătoarea mare .
7. Se curăţă de coajă o ceapă mică şi se taie mărunt.
8. Se curăţă de pieliţă roşia şi se taie mărunt
9. Se pregătesc verdeţurile. Se aleg frunzele de pătrunjel, mărar, leuştean să nu aibă impurităţi. Se spală în 3- 4 ape.
10. Se taie frunzele mărunt, să nu rămână codiţe mari.
11. Se spală şi se taie mărunt ceapa verde.
12. Atunci când fasole este fiartă adică are bobul moale, se pregătesc legumele.
13. Se pun într-o tigaie două linguri de ulei de floarea soarelui şi se pune ceapa şi legumele rase ( morcov, telina, pătrunjel, sfecla). Se amestecă uşor şi se lasă să se înmoaie puţin timp de 2-3 minute.
14. Se răstoarnă legumele călite, roşia tocată peste fasole se lasă să fiarbă împreună 3- 4 minute.
15. Se acreşte cu borş sau zeama de la o lămâie.
16. Se adaugă verdeţurile tocate, ceapa verde tocată şi condimentele.
17. Se mai pune puţină apă dacă este necesar pentru că volumul legumelor poate să facă necesară apă suplimentar. Se închide focul şi se lasă să se pătrundă ciorba de aroma verdeţurilor.
18. Se potriveşte de sare.
19. Se serveşte cu ceapă verde.
Ciorba de fasole se serveşte caldă sau rece.